frămîntările unui condeier

Să nu vă amăgiți crezînd că statului îi pasă de vîrstnici!

Ori de doctori ori de asistente ori de copii ori de fiecare dintre noi.

Nu. Statul e speriat de moarte și, ca orice animal încolțit, reacționează stăpînit de frică și, cu ochii injectați, caută să găsească acea potecă de fugă, ultima. Impune interdicții peste interdicții, le spune oamenilor să stea în casă și să se dezinfecteze din cap pînă-n picioare, eventual să-și scrijelească pielea de pe carne cu peria de sîrmă în încercarea de a evita virusul.

Adică totul se reduce la noi și la acțiunile noastre. Accentuez, la asta se reduce totul — la auto-protecție, căci statul, prin toți reprezentanții săi, și-a dovedit din nou incapacitatea.

Un întreg spital e închis la Suceava pentru că medicii și asistentele nu au avut condițiile minime de protecție. Așa cum, de altfel s-a întîmplat și în București. Virusul circulă nestingherit prin saloane și bolnavii se transformă în numere într-o statistică a morții. Și e doar începutul. Curînd vom înțelege nu doar amploarea tragediei ce se desfășoară sub ochii noștri, ci și cît de bine e prăgătit statul, care e adevărata față a sistemului de sănătate românesc, deși pe ultima, în ultimii ani, am văzut-o atît de des la știri, de nu ne-a rînjit, batjocoritor, drept în față.

Un stat care impune restricții, scoate armata în stradă, face filtre la orice oră din zi și din noapte, toate din dorința de a arăta că-i pasă.

Bătrînii nu mai sînt lăsați să iasă decît pentru două ore pe zi. Din grijă față de ei? Nu, din frică. Se știa de mult că ei sînt categoria cea mai afectată, dar măsurile au venit tîrziu. Mulți sînt singuri și, deși s-a anunțat că primăriile îi vor lua în evidență, pînă acum nu s-a întîmplat nimic și sînt convins că aparatul funcționăresc a răsuflat ușurat cînd au aflat că interdicția totală, inițială, nu se aplică în jurul prînzului.

Astăzi le spun să nu iasă. Dar au fost multe zile în care n-au fost avertizați să stea în case, în care ei, cei mai năpăstuiți, au ieșit la cumpărături ori au mers la farmacie pentru că, surpriză, vîrsta a venit cu cel puțin o boală. Și mulți dintre ei nu au avut cum să se protejeze. Fără copii care să se descurce, măștile ori mănușile au fost și încă le sînt inaccesibile. Li se recomandă să nu pună mîna pe suprafețe, dar oare am uitat cu toții, în orbirea noastră, de slăbiciunea inerentă vîrstei, de faptul că pentru a urca scările unor blocuri nenorocite, mizerabile, trebuie să se sprijine de o balustradă? Mănuși? Pile, relații, vînzare pe sub mînă, toate tarele comunismului se întorc în forță.

Ai nevoie de ajutor? Descurcă-te! Căci statul vine și îți spune ce să nu faci și e treaba ta cum duci la îndeplinire ordinele și ordonanțele. Oricum s-au spălat pe mîini de mult. Singura lor frică acum e numărul de morți. Și sînt speriați pentru că știu că acesta va crește. Știu și ei că e mult prea tîrziu ca să mai facă ceva și că acum nu pot decît să aștepte. De asta vor ca bătrînii să stea în casă.

Cercetați împrejurările morților în România și în mai toate cazurile veți vedea că decesul a survenit la cel mult trei zile de la confirmarea Covid-19. Da, e adevărat că majoritatea celor morți aveau probleme de sănătate agravante, dar cînd numărul celor îmbolnăviți va crește exponențial, cînd paturile vor fi pline ori cînd spitalele vor fi închise din lipsa de personal cum credeți că va arăta statistica? Iar cînd vor trebui să aleagă între a salva un tînăr și o persoană de peste 65 de ani pe cine credeți că vor alege?

Să nu ne mai amăgim. Ceea ce face statul acum e un spectacol de prost gust cu actori care încearcă să-și salveze imaginea, deși vechile obiceiuri cu greu pot fi schimbate și bătaia de joc continuă: la Suceava, șefii de instituții și liderii politici au fost testați la domiciliu, în timp ce angajații spitaluluiau stat la coadă așteptînd să fie testați ori au fost trimiși acasă pentru că nu mai erau teste (sursa). Să ne mai amintim și cu ce repeziciune au fost testați parlamenterii ori cum, suspecți de a fi infectați, au fost transportați la spital în ambulanță, fără izoletă.

Cît despre doctori, acum țipă că nu au materiale de protecție, dar, cînd luau șpagă ori cînd vedeau că în spital nu erau condiții ori că angajările se făceau doar pe pile, nu s-au ridicat să protesteze. Și știți care e cea mai mare teamă a lor acum? Singura, de altfel? Că se vor îmbolnăvi și că vor trebui să se trateze în aceleași spitale și-n aceleași condiții ca prostimea. Nu mai pot pleca afară, cît despre sistemul privat de sănătate, dacă mai era nevoie, în ultimele zile și-a arătat întreaga măsură a competenței, dovedind că doar banii le guvernau activitatea.

Repet: nu! Statului nu-i pasă și nu i-a păsat vreodată de nici unul dintre noi. Singura lui frică sînt cifrele! Și pînă la urmă asta sîntem cu toții. Niște cifre, sclavi care trudeau de dimineață pînă seara și se amăgeau să trăiască în niște cutii de chibrituri pentru care nu le alungea o viață să le plătească, să meargă pentru cîteva zile într-o iluzie de concediu, să conducă pe drumuri mizerabile la sfîrșit de săptămînă înghesuindu-se în stațiuni în paragină, sclavi ai căror copii erau traumatizați de un sistem de educație pus la pămînt, sclavi ale căror boli erau tratate în sictir și pentru care rugăciunile erau de multe ori mai folositoare decît așa zisa medicină modernă. Cifre care consumau și care, cînd dispăreau, erau doar șterse dintr-un catastif și uitarea se așternea pentru totdeauna peste ele. Cifre înlocuite de altele a căror trecere era la fel de iluzorie ca a celor dinainte.

Ce mai e de spus despre un stat care n-a fost în stare să implementeze măsuri stricte de carantină la graniță, care i-a lăsat pe străini ori pe băștinașii întorși o dată cu păsările călătoare să umble liberi pe străzi? Un stat care urlă din gură de șarpe să nu ieșim și care ridică filtre prin care treci prezentînd o simplă declarație pe propria răspundere a cărei veridicitate n-o verifică nimeni. De ieri, de cînd ordonanța militară nr. 3 a impus restricții și pe timpul zilei, am văzut mai multe mașini pe stradă decît în zilele dinainte, cînd erau doar recomandări.

Așa că nu vă amăgiți să credeți că le pasă! Încercați să vă protejați, fiți lîngă cei dragi, ajutați-i, strîngeți din dinți, gîndiți-vă la tot ce-a fost și, cînd va fi să trecem peste asta, amintiți-vă și încercați să nu mai fiți simple cifre. Numărătoarea inversă a început deja… Pentru noi de ceva vreme, să-nceapă și pentru ei…


Fotografie de Alex Boyd




ADAUGĂ UN COMENTARIU

Cîmpurile marcate cu * sînt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată. Acest site folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor.
Comentariile sînt publicate după aprobarea acestora de administratorul site-ului.