frămîntările unui condeier

Ce mi-a înseninat ziua #1

Bine, întîi mi-a dat o palmă să-mi vin în simțiri, dar tot mi-a înseninat-o… Și nu, n-a fost ziua Americii (eveniment de care aproape scăpasem să-mi amintesc anul acesta). Nu, a fost ceva cu mult mai banal.

Deși ziua de astăzi n-a fost cu mult diferită de altele, cumva m-am concentrat cu mult mai mult. Am citit enorm, devorînd articole de tot felul, am urmărit, plin de frustrare, referințe care m-au dus în drumuri înfundate, mi-am făcut însemnări peste însemnări și am întocmit ciorna unui plan de lucru pentru luna următoare.

Nici măcar nu-mi amintesc cînd am mîncat și dacă înghițiturile mari au avut gust, absorbit cu totul de ecranul calculatorului. După prînz, mi-am făcut o nouă cafea — singurul moment cînd am stat mai mult de două minute în picioare, și m-am întors la lucru. Am deschis o nouă fereastră Firefox, cînd, în josul acesteia, am văzut mesajul care m-a făcut să zîmbesc și să-mi regîndesc întreaga zi.

Firefox mă îndeamnă să iau o pauză

Da, aveam nevoie de o pauză și da, internetul și toate celelalte aveau să fie încă acolo peste zece minute ori peste o jumătate de oră. În acele banale cuvinte pe care le-aș fi putut rata (rareori citesc mesajele pe care le afișează browser-ul în acea zonă) mi-am dat seama cît de ușor ne rupem de cele din jur și cît de importante sînt pauzele, că nu sîntem mașini și că tot ceea ce credem că e un lucru ori un fapt de viață și de moarte nu-i decît o nălucire. Că rapoartele ori proiectele n-au fost și nu vor fi niciodată un capăt de lume și că slujbele bune la care ținem cu dinții nu sînt, de cele mai multe ori, decît un drum de mare viteză pe care călătorim singuri, grăbiți pentru o întîlnire prematură cu Ea, cea de pe urmă, ademenitoarea și a toate curățitoarea.

Am deschis fereastra larg și, un sfert de ceas, m-am bucurat de aroma cafelei, de copacii de-afară și de cîntul cîtorva păsări.

Cît timp articolul s-a dospit, așteptîndu-și corectura, m-am întors la truda zilnică și, pentru o clipă, m-am întristat aflînd că populația lumii s-a dublat în doar 40 de ani, ajungînd la 6 miliarde în 1999, pentru ca, în 2037, urmînd să ne-nghesuim 9 miliarde pe planeta asta sufocată deja (sursa www.worldometers.info). Apoi mi-am amintit că The more, the merrier. Parcă așa era, nu?

 

Cînd vreți să luați o pauză, vă invit să citiți Lenevia: plăcere și mod de viață într-o lume obsedată de muncă, recenzia unei cărți (Ghidul leneșului de Tom Hodgkinson) ce m-a binedispus și m-a ajutat să trec printr-o perioadă extrem de stresantă.




ADAUGĂ UN COMENTARIU

Cîmpurile marcate cu * sînt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată. Acest site folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor.
Comentariile sînt publicate după aprobarea acestora de administratorul site-ului.